Care sunt instituţiile cu cele mai multe plantări?
Unde/ Când/ Cum Plantăm ?
Ştiaţi că...?


Comunicate de presă
Campania de primăvară
Bucureşti, 19 martie 2007. Începând cu luna octombrie 2006, când a fost lansat oficial, programul „Milioane de oameni, milioane de copaci” iniţiat de către Fundaţia PRAIS a reunit peste 1.100 de voluntari din toată ţara, care s-au înscris şi au plantat peste 30.000 de copaci şi alte plante.
Campania de primăvară. Lunile martie şi aprilie 2007 sunt lunile în care oriunde în ţară se pot planta, prin voluntariat, copaci sau alte plante, atât intravilan cât şi extravilan, în zone care necesită refacerea unui mediu sănătos. Toate companiile, organizaţiile, instituţiile sunt invitate să se înscrie în acest program şi în concurs, direct pe site-ul www.milioanedecopaci.ro.
Rezultatul activităţilor de plantare trebuie înregistrat pe site, acesta generând automat un clasament al celor mai activi participanţi, care poate fi vizualizat online.
Anual, pe data de 5 iunie, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, va avea loc Ceremonia de Premiere a primilor 3 clasaţi în topul naţional care vor primi „Diplome de Excelenţă”. Câştigătorul Premiului I va primi trofeul „Milioane de oameni, milioane de copaci”. Toate companiile înscrise în program vor primi „Diplome de Merit”, acordate pentru eforturile deosebite făcute în vederea protecţiei mediului înconjurător.
Conform regulamentului de înscriere în concurs, activităţile de plantare se vor derula exclusiv pe baza voluntariatului angajaţilor companiilor, instituţiilor, asociaţiilor sau al organizaţiilor care doresc să se înscrie în această mişcare menită a recrea mediul înconjurător. Aceştia sunt invitaţi să atragă în acţiunile de voluntariat elevii şi studenţii din comunităţile în care îsi desfăşoară activitatea. Este recomandată colaborarea cu primăriile şi cu ADP-urile locale, pentru identificarea spaţiilor care necesită plantarea de copaci şi pentru stabilirea speciilor de arbori şi plante recomandate. Participanţii asigură achiziţia puieţilor din pepiniere sau Romsilva (contacte utile valabile pe site), precum şi transportul voluntarilor la şi de la locaţia de plantare precum şi uneltele, din resursele proprii ale companiei, organizaţiei, asociaţiei sau instituţiei.
„În aceste zile şi-au exprimat intenţia de a se implica activ în proiect Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie, asociaţii profesionale şi instituţii de învăţământ. Sperăm ca această mişcare naţională va fi susţinută în această primăvară de cât mai multe companii, organizaţii şi instituţii, inclusiv de către trusturile media. Astăzi, mai mult decât oricând, fiecare dintre noi trebuie să se implice în acţiuni voluntare menite a proteja mediul înconjurător, de a recrea natura în care plantele, copacii să-şi regăsească locul binemeritat. Dacă fiecare dintre noi plantează azi un copac sau o altă plantă, mâine vom respira un aer mai curat, iar natura ne va răsplăti!”, a declarat Silvia Bucur, Preşedinte Fundaţia PRAIS.
Programul se desfaşoară în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, care sprijină acest proiect exclusiv prin expertiză şi informare de specialitate la nivel local.
Nu se folosesc fonduri de la bugetul de stat în acest program. Programul „Milioane de oameni, milioane de copaci” este posibil datorită generozităţii: URSUS Breweries – Membru Fondator - şi a companiilor Lafarge România, Quadrant Amroq Beverages, membra PepsiAmericas, Smithfield România în calitate de sponsori.